Echipa Gloria Bistrița a câștigat, cu scorul de 2-1 (0-1), meciul disputat sâmbătă, în Antalya, împotriva formației FC Rostov, clasată pe locul 14 în ediția trecută a primei ligi din Rusia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pentru FC Rostov, echipă antrenată de fostul tehnician stelist Oleg Protasov, a debutat ca titular și fostul căpitan al FC Steaua, Sorin Ghionea. Acesta a fost schimbat la pauză.
FC Rostov a înscris, în minutul 15, din lovitură liberă, prin Dmitri Akimov. În minutul 40, Ghionea s-a opus golului, scoțând cu capul de pe linia porții după un șut de la 30 de metri al lui Ciprian Petre. Echipa bistrițeană a egalat în minutul 58 și a preluat conducerea în minutul 80, ambele reușite aparținând atacantului brazilian Junior Moraes.
Gloria a început jocul în formula: Albuț – Homei, V. Năstase, Ciucă, Velcovici – R. Mărginean, Enescu – C. Petre, Predescu, Hora – Borbely. În a doua repriza au intrat: Botoșer, Frăsinescu, Latovlevici, A. Mureșan, Ze Rui, Săceanu, Băjenaru, Keita, Moraes.
Antrenorul principal Marius Șumudică a declarat pentru site-ul oficial al grupării bistrițene că este mulțumit de evoluția jucătorilor săi. „A fost un meci bun, în compania unui adversar puternic. S-a dovedit că victoria cu Terek n-a fost întâmplătoare. Este foarte important să câștigi astfel de meciuri cu echipe tari, așa poți câștiga încredere și poți corecta anumite lucruri în joc. Sunt mulțumit de jucători, fiecare și-a adus aportul. Este importantă și calitatea jocului, dar și rezultatul. Ușor-ușor se adaptează și jucătorii noi, sunt mulțumit de ei”, a spus Șumudică.
Directorul tehnic Remus Vlad a afirmat că meciul cu Rostov a fost unul echilibrat. „Faptul că am întâlnit în ultimele meciuri echipe de calitate face parte din programul nostru. Odată cu acumularile de zi cu zi, am dorit ca și adversarii să fie mai puternici. Terek și Rostov sunt echipe bune și faptul că am învins demonstrează că suntem pe un drum bun”, a spus Vlad.
Gloria Bistrița va întâlni, luni, de la ora 16.00, echipa FK Qarabagh Agdam (locul 2 la finalul turului în prima divizie din Azerbaidjan), în al șaselea meci amical al stagiului din Antalya.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER